din ciclul "Sa nu citesti asta"
De suflat nu mai suflu în smântână,
Asta e drept.
Trăind viața fără să deschid uși noi
sau vechi, e atât de safe,
Atât de coagulant.
Evacuările după excavații intensive
în dedesubtul inimii
au lăsat deschise și pustii tranșeele din ea.
Prin ele răsună și se ciocnesc aiurea
Ecouri ce par a fi dintr-un alt film acum.
Am găsit și cârligul de care
te agățasem în mine și trăgeam de el, sângerând,
într-o captivitate neimpusă de tine,
adorată de mine însă.
M-am durut singură pe mine.